De ce este important şi sănătos să ne reinventăm continuu?

Reinventarea nu e doar o modă care alungă plictiseala ci o cale de evoluţie în viaţă

Obişnuiţi să vă mai uitaţi la albume vechi cu voi şi să spuneţi „vai cum arătam atunci, vai ce vremuri...” ?

De când urmez cursul de inteligenţă emoţională al lui Zoltan Vereş imi petrec multe momente altfel moarte gândindu-mă la cum eram, prin ce etape am trecut să devin ceea ce sunt, ce decizii bune sau proaste am luat în viaţă şi care au fost consecinţele lor, ce pot şi ce nu pot să schimb eu personal în aspectele diverse ale vieţii mele şi celor din jur.

Am trecut ca toţi oamenii prin etape, de la rebeliune, umblat pe coclauri (vorba alor mei), schimbat culoarea părului, schimbat anturaje, prieteni, hobby-uri, sporturi, domenii de interes, căutarea unui scop în viaţă şi nu în ultimul rând schimbarea în proporţie de peste 80% a ceea ce mânânc şi beau.

Niciuna din aceste schimbări nu mi-au fost impuse de cineva, ci sunt rezultatele unor nevoi interioare care prin tehnica încercărilor succesive şi a învăţatului de eşecuri s-au cristalizat încet încet într-o cale care devine din ce în ce mai clar că duce undeva.

Îmi place foarte mult un citat care evidenţiază o parte din filosofia de la Mindvalley, site-ul unde am găsit în ultimii ani cele mai multe cursuri inspiraţionale şi care mi-au schimbat mentalitatea:

„Scopul vieţii nu este să ne descoperim pe noi înşine ci să ne creăm pe noi într-o versiune mai bună, să ne valorizăm potenţialul a ceea ce putem fi”

Acum câteva luni la o reuniune cu colegii de liceu le-am pus această întrebare: „Ok, v-aţi realizat niste visuri pe care le aveam ca şi adolescenţi – carieră, familie, copii, casă, maşină, unii chiar şi propria afacere. Acum că sunteţi la jumătatea vieţii, ce urmează? Care este următorul deziderat? Ce vreţi să faceţi diferit, ca să lăsaţi ceva de valoare în urma voastră pe acest Pamânt?”

Linişte mormântală. Nici măcar celebrul vis cu „vreau să beau un cocktail pe plajă în Hawai”.  

Mi s-a părut interesant dar trist, pentru că până la urmă am ajuns şi eu să înţeleg că scopul vieţii este evoluţia continuă şi nu plafonarea şi stagnarea în acelaşi mediu, activităţi repetitive limitative, anturaj, atitudine şi mentalităţi.

Să dezbatem politică şi cât e de nasol sistemul? Să ne lamentăm de ştiri negative?

Sincer cred că putem mult mai mult şi chiar are fiecare dintre noi un potenţial nebănuit de a crea ceva de valoare care să facă vieţile celor din jur mai bune în loc să ne irosim timpul trăind vieţile altora.

Despre asta e reinventarea. În fiecare zi şi în fiecare clipă, căutând să ne cunoaştem pe noi în cele mai profunde sensuri, aducând schimbarea în viaţa noastră ca pe o gură de aer curat, prilej de bucurie a descoperirii lucrurilor noi (de la mâncare sănătoasă, la un curs de dezvoltare personală, la o excursie în natură într-un loc nou sau vechi dar vizitat în alt anotimp, de la discuţii cu prietenii pe teme pozitive la care să nu trebuiască să închizi uşa să nu audă copiii cuvinte urâte sau să rămână, ca noi la vârsta lor, cu nişte convingeri limitative legate de bani, societate, relaţii, bun – rău, şefi, muncă, perspective de viitor, ce poţi sau nu poţi face în viaţă, etc.)

Nu ştiu dacă doar mie mi se rupe sufletul şi mă revolt interior când îmi aud copilul plângând că „eu nu pot face asta”. „De ce, ce te opreşte?” „Eu nu pooooooot!” „Dar ai încercat?” „Nu, că eu nu pooooot...” De ce? Pentru că cineva i-a spus la un moment dat „tu nu poţi că eşti prea mică”. Nu contează când a fost asta, copilul cu ideea aia a rămas în cap.

Orice om, la orice vârstă, îşi poate descoperi o pasiune, poate găsi un mod prin care să-şi exerseze o calitate proprie într-un sens pozitiv, creativ, benefic pentru el şi pentru cei din jur. Şi beneficiul este dublu, pentru că, cu cât punem mai mult focus într-o pasiune nou descoperită vom avea mai puţin timp fizic de petrecut în activităţi de „omorât timpul” cum ar fi bârfa, televizorul pe emisiuni needucative sau ştirile de la ora 5, frecat menta, lamentat ce grea e viaţa şi ce junghiuri ne mai încearcă după sportul cu statul pe canapea.

Acestea nu se doresc a fi nişte etichete, ci doar nişte metafore. Tot aici se încadrează şi persoanele foarte ocupate toată ziua, care însă fie se neglijează total pe ei, fie au impresia că a fi ocupat înseamnă să ai o viaţă activă. Viaţa nu trebuie să fie doar plină ca să avem impresia că o trăim din plin ci şi plină cu lucruri importante pentru sufletul nostru, să ne dea bucuria că facem ceva valoros nu doar activităţi cotidiene repetitive.

Cel mai important principiu al viului, al vieţii este mişcarea. Transformarea. Evoluţia.

Ce stagnează e mort. Nu există viaţă în repaus.

De aceea revin la necesitatea reinventării personale, a descoperirii şi a încercării noului, cu linguriţa, cu polonicul, în funcţie de apetitul şi posibilitatea fiecăruia.

Când am terminat facultatea am jurat că nu mai vreau să văd un curs de învăţat cât trăiesc. După doi ani am făcut masterul şi pentru că l-am făcut într-un domeniu nou ce nu avea legătură cu specializările mele a fost extrem de motivant şi interesant şi am uitat de dezideratul anterior.

Apoi, când am început pasiunea cu nutriţia şi sănătatea totul a devenit încet încet o a doua nevoie în viaţa mea, nevoia de cunoaştere, de dezvoltare, de a interacţiona zilnic cu idei noi, cu provocări, cu proiecte de autotransformare internă şi externă şi în final la dorinţa de a transmite asta şi celor din jur, de a sădi şi în ceilalţi această dorinţă atât de benefică şi plină de recompense.

Ce cale alege fiecare ţine evident de fiecare, însă e un lucru bun să căutăm, să descoperim lucrurile cu care rezonăm pozitiv şi încet încet prin introducerea noului în viaţa noastră ne vom uita la pozele vechi nu cu nostalgie ci cu împlinirea ce rezultă din conştientizarea că ne-am transformat într-o versiune mai bună a noastră, cu care suntem fericiţi.

Iubiţi-vă pe voi înşivă suficient cât să fiţi motivaţi a face aceste transformări spre sănătatea întregului vostru eu fizic, mental, emoţional, spiritual şi social.

Şi un exemplu de reinventare culinară, rapid şi gustos:

Pizza-quesadilla

Ingrediente:

-        Lipii (tortillas) – 2 de persoană, deşi o astfel de porţie poate fi chiar mare pentru copii sau femei fiindcă e consistentă

-        Legume diverse

-        Sos de roşii / chilli – după preferinţă

-        Condimente

-        Puţină brânză rasă (caşcaval tare, Ceddar sau parmezan)

Preparare:

Se face o tocăniţă din legume cu un sos salsa cu roşii, ceapă şi opţional chilli

Lipiile se rumenesc câte 10 secunde pe fiecare parte într-o tigaie fără ulei.

Apoi, pentru fiecare persoană se repetă procedeul: lipie în tigaie, presărat puţină brânză (doar ca să servească drept liant), 2-3 linguri de tocăniţă (să nu fie foarte lichid sosul!), iar puţină brânză şi a doua lipie capac.

După un minut, când s-a întărit puţin lipia de dedesubt, cu o spatulă cât mai lată şi mult curaj dublat de rapiditate o întoarcem ca pe clătită cu grijă să nu se împrăştie conţinutul. O mai ţinem 30 sec – 1 minut şi pe partea asta, apoi o transferăm pe o farfurie.

În farfurie se taie în cruce obţinând 4 felii crocante ca de pizza, peste care putem adăuga un topping la alegere.

Noi preferăm guacamole (avocado piure cu ceapă, sare, lămâie şi rosii), dar la fel de bine se pot face diverse sosuri din legume (ciuperci sau chiar sosul de la tocăniţă)...

Elementul reinventare vine şi din versatilitatea de a înlocui umplutura după preferinţe de exemplu cu fâşii de carne la grătar cu salată verde sau humus cu ardei gras sau roşii...

Îndrăzniti. Încercaţi. Fiţi deschişi la nou şi bucuraţi-vă ca şi când aţi comanda ceva nou şi bun la un restaurant, doar că nu veţi plăti la fel de mult pentru el...