miercuri, 17 mai 2017

Cât de greu e să rămânem disciplinați când ne propunem?

10 secrete pentru păstrarea ordinii și autodisciplinei într-un mod sănătos

I - CONCEPTE

1) ”Ordinea e pentru persoanele obsesive” e un mit

Există persoane care se simt bine dacă e dezordine în jurul lor și susțin că suferă dacă le face cineva ordine în lucruri.

vineri, 12 mai 2017

Provocarea minimalismului (III)

30 de zile de minimalism: săptămâna 3

Ziua 15: Decimarea colecţiilor de alimente (I)

În a treia săptămână mi-am găsit motivaţia în metoda cu aruncatul unui număr de obiecte crescător în fiecare zi, aşa că am decis să atac colecţiile alimentare din cămară şi sertare. Mai precis pungile cu seminţe, nuci şi fructe deshidratate ce constituie gustarea cea mai uşor de cărat şi consumat pentru noi.

vineri, 5 mai 2017

Provocarea minimalismului (II)

30 de zile de minimalism: săptămâna 2

Ziua 8: Eliberarea spaţiului şi pregătire pentru organizare

A doua săptămână a început cu provocarea lipsei de timp, însă la final ce am realizat în această zi a fost exact un pas uriaş în direcţia pe care mi-o doream, câştigarea de spaţiu în casă.
Ce am făcut?

joi, 27 aprilie 2017

Un experiment de curăţare a mediului şi minţii: minimalismul (I)

30 de zile de minimalism: săptămâna 1

A trecut exact o săptămână de la articolul în care mi-am propus, mai în glumă, mai în serios această provocare. Şi cum cea mai eficientă metodă de a lua o decizie (autoimpunându-ţi-o) este să ai un martor, am ales să am chiar mai mulţi făcându-mi publice intenţiile.
Aşa că iată-mă joia trecută în drum spre casă şi pentru că îmi plac lucrurile „rotunde” mă gândeam să încep cu 1 mai să fie frumos. Instantaneu a venit alt gând: amânare.

joi, 20 aprilie 2017

10 motive pentru a deveni minimalist

Despre piramida trebuinţelor şi minimalism

După cum am promis în articolul anterior aveam de gând să vorbesc despre minimalism. Însă dimineaţă am avut nişte experienţe ce m-au dus cu gândul la Piramida trebuinţelor a lui Abraham Maslow. Într-o dimineaţă rece cu ninsoare, ce-şi doreşte un nefumător obligat să înghită nori de fum în spatele unui fumător care merge de pe o parte pe alta a străzii? Aer curat.

miercuri, 19 aprilie 2017

Cum să găsim partea pozitivă a vieţii

Despre conştientizare şi puterea învăţării

Cu scuzele de rigoare pentru îndelunga absenţă, simt că am revenit alt om. Sau cel puţin altă versiune a mea.
Viaţa nu stă pe loc, lucrurile se întâmplă fie că vrem noi sau nu, şi cel mai important lucru până la urmă este dacă reuşim să învăţăm ceva din asta. Să găsim răspunsuri la întrebări pe care poate nici nu le-am pus doar pentru că vin din alt unghi decât cel în care suntem obişnuiţi să încadrăm lumea sau să ştim cum să acţionăm diferit data viitoare.

luni, 6 februarie 2017

10 moduri de a practica aprecierea

Secretul pentru schimbarea percepţiei realităţii: aprecierea

Mi-am petrecut ultimele două zile făcând lucruri pe care nu le-am mai făcut demult sau care mă fac de obicei să nu stau confortabil. Am ieşit din cutie cu alte cuvinte.
Acum ceva vreme, consecinţa ar fi fost un nivel crescut de stres interiorizat şi exteriorizat, însă am fost foarte surprinsă să constat că efectul a fost exact pe dos.