10 moduri de a practica aprecierea

Secretul pentru schimbarea percepţiei realităţii: aprecierea

Mi-am petrecut ultimele două zile făcând lucruri pe care nu le-am mai făcut demult sau care mă fac de obicei să nu stau confortabil. Am ieşit din cutie cu alte cuvinte.

Acum ceva vreme, consecinţa ar fi fost un nivel crescut de stres interiorizat şi exteriorizat, însă am fost foarte surprinsă să constat că efectul a fost exact pe dos.

M-am trezit proactiv încercând în fiecare moment să găsesc soluţii optime pentru a-mi petrece timpul cât mai plăcut dacă tot eram acolo în nişte situaţii pe care nu le puteam schimba. Şi am ajuns să apreciez la maxim că am fost acolo.

Condiţii meteo favorabile? Am respirat cu nesaţ aer curat.

Condiţii meteo nefavorabile? Am apreciat hainele de calitate şi ceaiul fierbinte. Si ploaia-lapoviţa care mi-au uşurat curăţarea de noroi a maşinii.

Cină pentru oaspeţi cu gusturi tradiţionale, exact domeniul în care nu excelez eu în bucătărie. Şi mi-am suflecat mânecile şi m-am gândit că până la urmă o să-mi iasă cel mai bine ceva ce mă reprezintă, ceva ce ştiu să fac: să iau nişte ingrediente şi să inventez ceva cu ele. Ce a ieşit?

A ieşit unul din multiplele răspunsuri la o întrebare sarcastico-retorică pe care o primesc uneori de la oamenii care se miră de ce învăţ limba coreană şi mă pasionează cultura lor.

Pentru că mă inspiră, rezonez cu ea, învăţ lucruri interesante din alte perspective şi mentalităţi şi îmi pun creierul la treabă.

M-am gândit că dacă ei au restaurante specializate pe câte o singură mâncare înseamnă că ceva e valoros în experienţa de a mânca în acel mod simplu.

Reţeta, (pe care o voi îmbunătăţi prăjind pâinea şi frecând-o cu usturoi ca să fie şi mai românesc-tradiţională) e foarte simplă, rapidă şi gustoasă (pentru cei care apreciază ingredientele):

Se ia o foaie de salata verde, se presară pe ea ceapă roşie tăiată mărunt, opţional puţin usturoi, 2-3 feliuţe de cârnaţ de casă, câteva bucăţele de murături. (Ezit cu adăugarea a ceva să le lege gen hrean, muştar, etc.) Apoi se înveleşte cu grija foaia şi se întoarce cu faţa în jos pe o jumătate de felie de pâine, ca să stea închisă şi să nu curgă ingredientele. Se muşcă exact ca un sandviş şi se asortează teoretic cu o ţuică bună de casă.

Chiar dacă eu nu am mâncat, aperitivele au avut mare succes aşa că am mulţumit din suflet bucătăriei coreene pentru inspiraţie.

Concluzia?

Exceptând traumatismele majore fizice sau emoţionale, principalele cauze ale „nefericirii” se regăsesc în următoarele categorii:

1)  Stimă de sine scăzută

2)  Epuizare fizică şi mentală

3)  A face zilnic ceva ce nu te împlineşte (carieră sau o relaţie)

4)  Dependenţele de orice fel (corelate de multe ori cu stima de sine scazută care ne dă impresia că nu suntem capabili sau că nu merităm şi atunci ne agăţăm de un colac înşelător)

5)  Singurătatea – la propriu sau cea în mijlocul unei comunităţi în care nu ne putem integra pentru că nu rezonăm cu ea

6)  Iluziile, trăirea într-o mentalitate a lipsei, a neputinţei

7)  Lipsa de deschidere, rigiditatea, „turnul de fildeş”

Sunt convinsă că mai sunt şi altele care poate îmi scapă acum sau combinaţii între cele menţionate. De multe ori nici nu suntem conştienţi de ele, pentru că noi nu ne „vedem” pe noi înşine din afară.

Se spune că cei din jur sunt oglinda noastră şi că ceea ce ne deranjează la alţii poate fi o reflectare a ceva ce face parte din noi şi care nu ne place. De aceea, înainte de a reacţiona critic la un comportament, e sănătos să ne gândim dacă într-un moment nu cumva ne-am comportat şi noi aşa. Şi dacă da, acel comportament are o cauză, care poate fi găsită şi corectată.

Ce putem face concret pentru a micşora impactul negativ al acestor categorii de stări negative?

1.   În primul rând, „Mens sana in corpore sano”. Adică să avem grijă de corp: oxigenare, somn de calitate, detoxifiere şi o alimentaţie adecvată, variată în nutrienţi şi cât mai naturală. Să ne bucurăm de corpul pe care îl avem şi care ne susţine.

2.   Reconectarea cu natura: De la o ieşire în weekend afară din oraş, preferabil pe munte, la o plimbare prin parc în care în loc să participăm gălăgios la o conversaţie sau să butonăm cu zel telefonul în timp ce aşteptăm copilul să facă ture pe tobogan, am putea fie să explorăm cu pasul, fie doar cu privirea şi urechea zăpada aşternută peste frunzele de toamnă, trunchiurile maiestuoase ale copacilor şi neaşteptatele triluri de păsări, razele soarelui pieziş sau felii de cer albastru cu nori pufoşi printre ramurile copacilor...

 3.   Alocarea de timp pentru noi înşine: fie programat zilnic, fie furat din timpii morţi de stat în trafic, aşteptat la cozi sau orice alt moment în care avem şi doar câteva minute nefolosite, să le exploatăm la maxim.

4.   Sportul şi menţinerea în mişcare: nu în sensul agitării zilnice, ci a folosirii mişcării pentru relaxare şi eliminarea toxinelor şi a stărilor negative. Stretching-ul preţ de câteva minute când şi unde avem ocazia, mersul pe jos, exerciţiile de respiraţie, practicarea constantă a unei forme organizate de sport care ne face plăcere (fie că e un sport de sezon sau mers la sală, dans, înot, tai-chi, ciclism, mers pe munte, etc)

5.   Cititul, învăţarea de lucruri noi sau formarea de noi deprinderi: antrenează creierul, formează noi reţele neuronale şi încetineşte procesele degenerative. În plus,  dacă ne ocupăm de un hobby care ne face plăcere automat ne focusăm atenţia de pe lucrurile ce ne frământă pe ceva care ne dă o stare de bine şi ne ţine departe de gânduri negre. La asta se adaugă creşterea încrederii şi a stimei de sine pe măsură ce ne demonstrăm nouă înşine şi altora că putem face lucruri noi la orice vârstă.

6.   Aprecierea a ce am şi văd în jurul meu: conştientizarea a ceea ce avem e unul din cele mai bune medicamente împotriva stărilor negative. Relaţiile noastre trebuie apreciate atât din perspectiva a ceea ce ne aduc bun ca suport şi sentimente cât şi a lecţiilor folositoare pentru dezvoltarea noastră personală. Trebuie să învăţăm să mulţumim pentru ce e bun, să ne rupem de ce nu ne e benefic şi să acceptăm ceea ce nu putem schimba.

7.   Căutarea unor scopuri mai înalte în viaţă, descoperirea vocaţiei: pe vremuri, când urcam pe munte cu 17 kg în spate şi mi se părea că acolo se sfârşeşte lumea, am învăţat o lecţie preţioasă. Dacă lângă mine era cineva care suferea mai mult sau era pentru prima dată pe munte, mă focusam să-l încurajez, să-l împing în sus, să-i ridic moralul şi nivelul de energie şi ca prin farmec parcă povara de pe umerii mei se uşura şi ea şi ajungeam la cabană fără să-mi dau seama de drumul parcurs. Una din cele mai eficiente surse de creştere a stimei de sine este să realizezi ceva mai presus de interesul personal, să aduci valoare în vieţile oamenilor, să dai un sens vieţii tale lăsând ceva în urma ta.

8.   Cultivarea sentimentului de pace interioară: viaţa noastră nu poate fi trăită decât de noi înşine, orice decizii şi consecinţe ale acestora ne aparţin. De aceea raportarea la alţii sau la ce au alţii e un consum inutil de energie şi există şi şansa ca în timp să descoperim că de fapt ce invidiam la alţii nici măcar nu ne place sau nu ni se potriveşte. Pentru a evita astfel de confuzii, cel mai simplu exerciţiu zilnic pe care îl putem face este autoreflecţia. Să vorbim cu noi înşine, cu blândeţe, cu empatie şi cu întelegerea că noi trebuie să ne fim cel mai bun prieten, pe care ne putem baza oricând. Când ne place sau nu ne place ceva, să ne întrebăm de ce. Când avem un anumit comportament ieşit din comun, să ne întrebăm de ce. Când ne dorim ceva din senin să ne întrebăm dacă avem cu adevărat nevoie de acel lucru şi cum ne-am simţi şi dacă am fi cu adevărat mai fericiţi dacă l-am avea.

9.   Investirea în experienţe în locul lucrurilor materiale: chiar dacă nu sunt lucruri palpabile, ceea ce face un om să crească, să se dezvolte personal, nu sunt obiectele fizice pe care le posedă ci experienţele emoţionale pe care le are de-a lungul vieţii. Crearea de relaţii interumane, învăţarea, practicarea unui sport sau hobby, călătoriile, găsirea unei modalităţi de manifestare sau de împărtăşire cu alţii a ceea ce trăieşte îl face pe om mai împlinit decât o maşină scumpă ce poate fi distrusă într-o secundă.

10.  Aprecierea ca exerciţiu zilnic de conştientizare: aplicată pentru toate cele 9 puncte descrise mai sus are ca efect nu doar modelarea noastră individuală dar şi a energiei mediului înconjurător. A oamenilor din jurul nostru, care prin schimbarea atitudinii noastre va fi imposibil să nu se schimbe şi impactul lor asupra noastră.