Despre piramida
trebuinţelor şi minimalism
După
cum am promis în articolul
anterior aveam de gând să vorbesc despre minimalism. Însă dimineaţă am avut
nişte experienţe ce m-au dus cu gândul la Piramida
trebuinţelor a lui Abraham Maslow. Într-o dimineaţă rece cu ninsoare, ce-şi
doreşte un nefumător obligat să înghită nori de fum în spatele unui fumător
care merge de pe o parte pe alta a străzii? Aer curat.
Intră în parc şi acolo dă de un autocar cu motorul pornit de ceva vreme. Aer curat? Aşa că merge şi se drege cu un ceai verde cu coji de portocale....
Lăsând
la o parte gluma, mi s-a părut genial modul în care universul într-un fel mi-a
dat ideea de a lega tema de minimalism cu piramida trebuinţelor, mai ales ca
subiectul de ieri despre mindfulness şi dezvoltare personală s-a încadrat în
descrierea vârfului acesteia, iar minimalismul stă sau începe de la baza ei.
Sau
cum spunea ursul Baloo in Cartea Junglei „the bear necessities”...
Minimalismul
nu este o competiţie despre cine poate avea cele mai puţine lucruri. El este
însă un concept larg şi extensibil ce porneşte de la ideea fundamentală a
asigurării acestor necesităti minimale necesare supravieţuirii ca individ
fiziologic, mental, social şi spiritual.
Caracteristicile
sale principale (voi enumera aici doar câteva pentru că este un concept ce
poate fi aprofundat şi extins) sunt tot atâtea motive pentru care el inspiră la
a fi adoptat ca mentalitate de a trăi viaţa.
Nu
există reguli universale, a fi minimalist nu e o destinaţie fixă ci procesul în
sine e o călătorie transformaţională în care răspunsurile le primim
descoperindu-ne pe noi înşine nu copiind ceva ce au făcut alţii dar nouă nu ni
se potriveşte.
1. Înlătură lucrurile inutile
Prea multe lucruri. Lucruri pe
care nu le folosim. Lucruri a căror prezenţă ne împovărează. Care fac din
curăţenie şi ordine un lucru imposibil şi evitat.
Implicaţiile fizice (spaţiu
ocupat, praf), psihologice (ataşamente, vină, temeri, blocaje mentale) dar şi
la nivel energetic (materia înseamnă energie, în acest caz stagnantă) sunt
nenumărate şi până cineva nu începe acest proces de sortare, eliminare şi
curăţare nu are cum să simtă efectele eliberatoare ale lui.
În Feng-Shui se spune că trebuie
să scoţi ceva vechi înainte să introduci ceva nou. E valabil în special în
cazul hainelor dar şi a altor achiziţii, fie ele aparatură sau obiecte mari sau
mici.
Schimbarea de mentalitate aici
implică două întrebări fundamentale:
Am nevoie de acest lucru? Chiar îl folosesc?
Ce valoare aduce acest lucru vieţii mele? Sau mă
costă faptul că îl ţin?
Am tratat într-un articol
anterior parţial acest subiect, însă îl voi aprofunda cu alte tehnici şi
modalităţi în articolele ce vor urma, tot pe tema minimalismului.
2. Elimină dezordinea
dreamstime.com
Când
avem prea multe lucruri e extrem de uşor şi des ca ele să ajungă în dezordine.
Iar dacă am sta să contorizăm cât timp din viaţa noastră irosim zilnic doar
pentru că trebuie să punem lucruri la loc ne dăm seama că acel timp este costul
fericirii noastre, pentru că acelaşi timp l-am putea folosi pentru lucruri care
ne fac plăcere, să ne relaxăm şi să avem grijă de sănătatea noastră.
Am
dezbătut puţin şi pe această temă în alt articol
anterior, dar deşi impactul major pare a fi cel vizual (dezordine însemnând
în mintea noastră poate o stivă de haine trântită pe covor, un teanc de vase
murdare în chiuvetă sau alt teanc de hârtii pe birou), totuşi adevăratul impact
resimţit de către organism este cel energetic şi lipsa acelui timp pentru noi
înşine, la care se adaugă frustrarea poate nici măcar resimţită că trebuie să
ne luptăm zilnic să ţinem totul sub control.
3. Triază relaţiile
Cu
toţii avem în jurul nostru persoane a căror prezenţă fie nu aduce nici o
valoare în viaţa noastră, fie ne provoacă o gamă de emoţii negative prin
intruziunile nedorite în spaţiul nostru, valorile noastre sau timpul nostru
personal.
Nu
suntem responsabili nici pentru vieţile celor din jur şi nici pentru orice mod
de gândire au aceştia, care nouă personal ne face rău. Asta nu exclude
încercarea de a remedia acele relaţii sau de a le canaliza spre ceva
non-invaziv, însă la final, dacă nimic nu funcţionează, e mai sănătos pentru
amândouă părţile ca acele relaţii să fie revizuite.
O
relaţie are două capete. Un motiv bun şi sănătos ca ea să existe este ca
fiecare din capete să beneficieze de pe urma ei în sensul ca aceasta să aducă
într-un fel sau altul valoare în vieţile lor.
Dependenţe
emoţionale, anturaj nociv, evitarea persoanelor de tip căpuşă, am trecut prin
toate. Însă până nu am tras linii clare şi nu am eliminat din viaţa mea acele
persoane am simţit încontinuu efectele nesănătoase ce veneau din reprimarea
frustrării că nu pot fi eu sau nu sunt respectată ca ceea ce sunt în acele
relaţii. Prefer ca lista mea socială să fie una scurtă si de calitate, iar
restul timpului să-l folosesc în întregime pentru mine şi familie.
4. Focus pe ţelurile personale
Trăind
în caruselul cotidian casă – servici – activităţi impuse, câţi dintre noi mai
stăm să ne întrebăm ce ne dorim cu adevărat de la viaţă? Cel mai trist lucru mi
se pare să trăiesc „în gol”, ca un hamster, fără să ştiu de ce trăiesc şi care
este valoarea mea pe acest Pamânt.
Ar
trebui să avem ţeluri. Ţelurile sunt bune câtă vreme ne definesc cu adevărat.
Ne ajută să ne re-conectăm cu adevăratul nostru eu de care uităm zilnic şi ne
trag înainte, ne motivează să facem ceva ce este de valoare pentru noi sau
valorile noastre personale.
Un
minimalist spunea foarte frumos odată că el are o listă de ţeluri importante şi
în momentul în care apare un proiect pe care şi-l doreşte foarte mult, prima
dată se întreabă, la ce ţel ar putea renunţa pentru a-l introduce pe cel nou în
listă, în condiţiile în care mereu trebuie să ne reamintim natura noastră umană,
definită de piramida trebuinţelor şi nu de legile roboticii, aşa cum cred unii
oameni care au impresia că a munci la infinit va curăţa în mod miraculos o
listă nerealistă de ţeluri propuse.
De
ce am accentuat şi cuvântul „personale”? Pentru că viaţa noastră ar trebui să
conţină ţelurile noastre, nu ale altora. Sau ce ar vrea alţii ca noi să
realizăm în ea.
Şi
pentru că într-un final a face ceva pentru noi e o motivaţie şi o împlinire, nu
o corvoadă.
5. Planifică pentru a câştiga timp
Planificarea
săptămânii şi a fiecărei zile în avans ne ajută atât să fim mai eficienţi dar
şi mai relaxaţi pentru că având lista pe hârtie nu mai e nevoie de alarme şi
posibilitatea să uităm să facem ceva important e redusă semnificativ.
Această
planificare implică luarea în calcul şi a unor timpi neglijaţi cum ar fi:
odihna, hidratarea, pauzele, timpul de planificare, timpii de transport, timpi
pentru întreruperi neprevăzute.
Cel
mai simplu e să planificăm în perioade rotunde, de exemplu o jumătate de oră
sau o oră, astfel lăsând în mod natural spaţiu pentru evenimente neplanificate
dar şi pentru a ne îngriji de noi.
Vom
discuta în articole viitoare metode concrete cu exemple pentru fiecare din
aceste obiective propuse.
6. Organizează bugetul
Mentalitatea
minimalistă implică o cu totul altă abordare a bugetului. În special a celui de
cheltuieli.
În
primul rând prin reducerea cumpăraturilor ne-necesare sau „la impuls”, vom
rămâne clar cu ceva bani în cont, ce vor putea fi economisiţi, investiţi sau
canalizaţi pe acoperirea mai rapidă a unor datorii existente.
În
al doilea rând, valoarea intrinsecă a banilor îşi schimbă înţelesul din
material spre experienţe. Adică 5 creme de mâini diferite pe care nici nu vom
apuca să le golim până ne săturăm de ele nu ne vor face mai fericiţi sau mai
împliniţi ca aceiaşi bani investiţi într-o călătorie de weekend sau o
experienţă alături de cei dragi, care ne va lăsa cu amintiri pe termen lung,
mult după termenul de expirare al oricărui obiect material.
7. Crează un stil personal
În
diferite momente ale vieţii, stilul nostru personal ia diverse forme de
manifestare. Acest lucru ar trebui să se reflecte în mediul în care trăim şi în
garderoba noastră, în loc ca aceasta să fie o nesfârşită colecţie de obiecte
vestimentare cu care nu ne mai identificăm, le ocolim sistematic la fiecare
deschidere a dulapului şi de multe ori nici măcar nu ne mai sunt bune.
Casa
în care trăim şi hainele şi obiectele pe care le folosim zilnic au amprenta
noastră şi îşi pun amprenta pe noi, energetic.
De
ce să nu avem 30 de obiecte de îmbrăcaminte pe care le iubim şi în care ne
simţim confortabil, în loc de 90 înghesuite, prăfuite şi neiubite?
Un
concept interesant este aşa numita „garderobă-capsulă”. Ea este alcătuită
sezonier dintr-un număr restrâns (de exemplu cele 30) de piese de îmbrăcăminte,
inclusiv accesorii care să fie versatile şi să poată fi combinate între ele
armonios.
Ea
ajută şi la reducerea stresului matinal de tip „eu cu ce mă îmbrac azi...?”
8. Ai grijă de sănătate
Conceptul
de minimalism se pretează foarte bine la adaptarea stilului de viaţă la unul
sănătos, în care dormim suficient, alocăm timp pentru hidratare, sport şi
relaxare şi evident mâncăm ce şi cât este necesar şi suficient pentru a
funcţiona optimal.
9. Bucură-te de viaţă
Scenariu: Vii acasă de la servici. Deschizi
frigiderul. Cina e gata, trebuie doar încălzită pentru că ai planificat mesele
la începutul săptămânii. Vrei să strângi de prin casă. Îţi ia 10 minute.
Curăţenie? Încă 15 minute. Te uiţi la ceas. E abia 7?? Ce-aş putea să mai fac?
Să
te bucuri de noua ta viaţă!
10.
Rafinează procesul şi
extinde-l
Da,
ar putea fi aşa simplu. E ca şi când treci la un nou nivel în jocul vieţii.
Înveţi să te adaptezi la o nouă realitate şi chiar dacă lucrurile nu se aşează
peste noapte la locul lor în toate domeniile, este timp să le luăm pe rând şi
să ne simplificăm şi dieta, şi organizarea casei şi planificarea timpului, şi a
bugetului şi nu în ultimul rând să petrecem mai mult timp de calitate cu oameni
care ne ajută să evoluăm şi aduc valoare în viaţa noastră.
Primul
pas? Prima decizie?
Vă
fac o sugestie:
a)
deconectaţi telefonul seara cu o oră înainte de
culcare de la orice sursă exterioară (net)
b) aşezaţi-vă confortabil într-un
loc din casă care vă place
c) luaţi o carte şi citiţi ceva
nou, ceva interesant, ceva folositor, ceva sănătos
d) repetaţi scenariul zilnic
Care
ar mai fi plăcerea unei călătorii dacă am şti în fiecare detaliu cum arată
drumul şi destinaţia? Pe măsură ce pornim în ea, vom descoperi noi şi noi
moduri de a o face plăcută şi agreabilă.
P.S.
Mă bate gândul unei provocări. Primele mele 30 de zile de minimalism. Amatori?
-Va urma-
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu