vineri, 14 octombrie 2016

Produse naturale de curăţenie care mi-au schimbat viaţa

Acum 6 ani am descoperit un canal youtube al unei canadience care are o afacere proprie de curăţenie şi atunci nici nu visam cum îmi va schimba viaţa.
Îl găsiţi atât ca şi canal video cât şi ca site pe cleanmyspace.com (vezi lista mea de resurse, pe bara din dreapta)

Pe lângă o mare grămadă de sfaturi practice şi simple de curăţenie şi organizare pe care le-am tot testat pe parcurs şi adaptat la nevoile mele specifice, la un moment dat am decis să încerc şi să-mi fac propriile soluţii de curăţat cu ingrediente naturale.

Am început încet testând câte un sfat miraculos pentru bicarbonat şi oţet şi apoi într-o zi am descoperit la Jysk nişte recipiente mici cu pulverizator. Acum trusa mea de curăţenie, portabilă, arată cam aşa:


 

Trusa am gasit-o la Lidl şi e genială pentru că deasupra are o tăviţă multi-compartimentată iar dedesubt îmi încap cele trei soluţii cotidiene împreună cu un set de lavete şi cârpe. Cutia are şi mâner şi o pot lua cu mine în orice cameră am nevoie fără să mai car separat câte un burete, cârpă, spray, etc.

Şi revenind la subiectul articolului de azi, cele trei soluţii de curăţare pe care le folosesc cu succes de cel puţin doi ani sunt următoarele:

1)   Un „detergent universal” sau cum spune Melissa „all-purpose cleaner”

Reţeta:

    jumătate apă, jumătate detergent de vase

Cum se foloseşte:

Se sprayază pe orice suprafaţă ce trebuie curăţată şi poate fi clătită (blaturi de bucătărie, aragaz, chiuvetă, vană, panel de duş, faianţă şi gresie, caserole din plastic şi veselă, tigăi, exteriorul sau interiorul electrocasnicelor (frigider, cuptor cu microunde, blender, etc), ciment, linoleu, chiar şi parchet laminat). Apoi se freacă locul în funcţie de nevoi cu un burete, cârpă, perie moale sau abrazivă, etc. La sfârşit se clăteşte cu apă călduţă sau rece şi se poate şi usca folosind o lavetă cu microfibră sau un şervet de hârtie.

    Avantaj:

Pe lângă faptul că poate curăţa aproape orice şi mai ales pete de grăsime, că doar la asta e bun detergentul de vase, nu încarcă suprafaţa cu multă spumă sau apă cum s-ar întâmpla dacă am folosi un burete îmbibat în detergent şi umezit.
Plus o economie fantastică la detergent şi reducerea gamei de produse cumpărate. Practic la zero, cel puţin la mine, spre disperarea mamei şi a mamei-soacre, obişnuite să-şi irite plămânii şi pielea cu tot felul de chimicale bombă.

2)   Un „detergent de geamuri” multifuncţional în sensul că am ajuns să-l folosesc mai mult ca şi catalizator în reacţie cu bicarbonatul pentru eliminarea petelor mai dificile şi pentru a dezinfecta în special obiectele sanitare folosite în mod cotidian.

Reţeta:

    jumătate apă, jumătate oţet (preferabil alb ca să nu păteze)

Cum se foloseşte:

Se sprayază pe geamuri sau oglinzi şi se sterge cu o lavetă de microfibră, apoi opţional se poate definitiva opera cu clasicul mototol din ziar care face geamurile sa strălucească.

Altă întrebuinţare este, după cum spuneam, catalizarea reacţiei efervescente ce o are cu bicarbonatul de sodiu (se aplică spray peste un loc unde am presărat bicarbonat cu solniţa), din care va rezulta o pastă de curăţare extrem de eficientă inclusiv pentru murdărie greu de eliminat cum e mucegaiul de pe rosturile de faianţă, rugină, pete întărite şi ulei ars pe aragaz.

Îl folosesc la curăţarea şi dezinfectarea chiuvetei de exemplu, însă pentru situaţii mai „grave” il las să acţioneze 10-15 min apoi frec cu burete, perie, ce e nevoie şi eventual mai presar bicarbonat, apoi oţet şi reiau procesul până la îndepărtarea totală a petelor (activitate ce încă nu mi-a luat mai mult de câteva minute cu tot efortul).

La sfârşit se clateşte cu apă călduţă sau rece.

    Avantaj:

O să revin cu articole dedicate special bicarbonatului şi oţetului pentru că ambele merită „spaţiu individual de emisie”!
Ce pot spune este că, deşi nu suportam mirosul de oţet şi nu îl pot tolera nici acum în mâncare, prima dată când am dat cu o cârpă muiată în oţet pe o foarfecă ruginită a străbunicii şi s-a dus stratul de rugină am rămas cu gura căscată.
Ca şi acum câteva zile când mi-am salvat o oală diagnosticată distrusă de soţul meu şi care acum e din nou în funcţie.
Voi exemplifica în articole cu poze micile mele proiecte de curăţenie şi organizare, în stilul : înainte şi după.

3)   Un „dezinfectant universal” (voi vorbi într-un articol viitor despre diferenţa dintre curăţare şi dezinfectare)

Reţeta:

    jumătate apă, jumătate spirt sanitar

Cum se foloseşte:

După ce suprafaţa a fost curăţată în prealabil cu una din metodele descrise la punctele anterioare, se sprayază şi se lasă să acţioneze 5-10 minute ca bacteriile să sucombe de ciudă.
La sfârşit se şterge suprafaţa cu un şerveţel uscat (în cazul în care ea ajunge în contact cu pielea, adică de exemplu interiorul vasului de toaletă nu mai necesită ştergere).

    Avantaj:

Nu conţine decât apă şi spirt, fără alţi aditivi mai mult sau mai puţin toxici sau iritanţi conţinuţi în produsele de pe piaţă.
Nu are nici parfumuri şi arome chimice. Voi scrie un articol special pe tema cum să ne facem propriile odorizante pentru casă şi maşină.

La aceste produse pe care le împrospătez periodic pe măsură ce se consumă la 1-3 luni, în trusa magică mai am o solniţă şi un recipient de condimente pline cu bicarbonat, iar când am de dezinfectat dog-uri de lemn sau vreau să fac să lucească bateriile sanitare mai adaug sare grunjoasă şi o lămâie tăiată în jumătate.

Voi lua pe rând în săptămânile viitoare fiecare produs în parte cu exemple şi o gramadă de trucuri pe care le ştiaţi sau nu dar le puteţi folosi de acum pentru a scăpa de aglomeraţia de chimicale la cutie de sub chiuvetă...

Cuvânt de încheiere:

Poate par simpliste metodele mele şi sunt convinsă că stârnesc şi neîncrederea în puterea lor de dezinfectare eficientă dacă aţi folosit toată viaţa Triumf, Domestos si Igienol, însă eu am ajuns la a le folosi în momentul în care după o curăţenie făcută de o firmă specializată la servici am ajuns la urgenţă cu intoxicaţie acută doar respirând aerul, la câteva zile după evenimentul ce ar fi trebuit să lase totul „curat şi dezinfectat”.
Şi nu cred că e nevoie mereu ca viaţa să ne pună în situaţii dificile ca să încercăm să avem mai multă grijă de noi şi de cei dragi în primul rând căutând şi testând soluţii cât mai naturale.

Tuturor un weekend minunat, simplu şi curat!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu